la ce m-am gandit pe 11 aprilie 2011, seara

Inainte de toate, nu a fost nici oul,nici gaina, nici dumnezeu;

dumnezeul de atunci era totem la gatul sinelui meu.

In lipsa de Adam, m-am nascut din "poate".

A doua zi, a inceput sa ploua peste reflexia mea

sau peste cel mai apropiat lucru care ma poate reflecta.

Ca sa invat verbul "a sti",

sarind in pas adaugat peste zilele in care m-as plictisi

am tors,tesut, lucrat si urzit

minciuni de pus la fermentat.

Au ajuns vin si-am plecat apoi

spre ziua intai, a doua, a saptea dintr-o numaratoare de oi.

Somn usor noua,

te legan la gatul sinelui meu,

prea sec si vid pentru un dumnezeu

si-asteptam din nou sa ploua.

Precum apa, ne insusim conturul stabil al unui cadru stabil, ne lovim de stanci si spalam pe altii murdarindu-ne; precum apa, prindem contur si in causul mainilor care parca vor sa ne protejeze. dar apa e facuta sa curga, si eu parca m-as face iaz, undeva unde e plin de lumina. ce daca nimeni nu vrea sa bea apa statuta, nu vreau sa susur de dragul celor carora le e doar si mereu sete, nu vreau sa spal maini si nu pot, pentru ca ar ramane pe degete alge moarte, asfixiate.Nu vreau sa curg, vreau sa stau o vreme intr-un loc si sa imbratisez ostentativ epave,sa nu le mai ascund in mine, vreau sa stau intr-un loc luminos o vreme si sa fiu oaza intangibila, apa nepotabila, fata morgana pentru beti.

Cuvant inainte

-pentru un potop ce stiu sigur ca vine mereu dupa-

E-o carte luata de sub perna;in forma bruta in care m-am trezit sa astern fiecare idee,fiecare val de mare nehotarata,temandu-ma de fiecare data sa nu iasa un jurnal fragmetat,inainte de toate,sa nu iasa un jurnal.Sa aiba ceva dintr-o marturie asupra a ceea ce a fost,dar una care sa faca predictii si sa psihanalizeze,cuminte,ce din mine de acum e ceva ce a fost,a existat printr-o intamplare sau s-a creat din oglinzile celorlalti

Marturiile care compun naratiunea maladiva a lui Sartre in "Cuvintele" au gasit si au umplut niste goluri care ma nedumereau-e fascinanta obiectivizarea fata de copilul pe care il descrie,dedublarea de fiinta mica ce fusese el,pe care o imbraca in haine naucitoare.Arata o ura resemnata fata de cel ce intra in jocul straniu al bunicului bolnav (fizic) care-i dadea atentie.Recunoaste calm,senin,ca se bucura de trecerea anilor,ca multumeste pentru metamorfoza,ca il sperie penibilitatea acelor ani.

(....)

Sunt convinsa ca literatura (sau ceva care aspira la acest statut) nu se scrie la cafea,sau pentru gustul ei,dupa o carte sau un film bun ca sa recreezi ce ti-a transmis;dar cred ca toate aceste lucruri ne transmit o lumina pe care o reflectam in ceea ce facem si care trecand prin noi,ia ceva de-al nostru si o particica din lumina o pastram undeva,inauntru,pentru a ne compune din fiecare fascicul.De aceea,de fiecare data cand mi-l imaginez pe Sartre, radiaza.

E-o carte ce se tine sub perna;pentru ca, din lumina mea si a voastra,sa recream optica.

16 decembrie 2010

Literatura falsei libertati

Mi-au picat in mana carti bune, mi-au picat in mana carti proaste.Ce a fost insa mai greu- sa dau verdictul dupa niste considerente independente de placerea mea personala.Dupa niste norme,adica.Am stat si am gandit(dupa ce am citit) si i-am prins din urma pe cei care-si pun de o buna perioada intrebarea "asta (mai) e literatura?".

Mi-am dat seama ca nu e drept-literatura a suferit niste schimbari,zic eu,bune.Ca sa existe un progres,trebuie sa existe o schimbare,chiar si cea mai mica(indiferent daca e buna sau rea!) ca lucrurile sa se indrepte intr-o directie.

Intr-adevar,raportat la Literatura predata in institutii de profil, lucrurile par putin pe contrasens.Din punct de vedere al studierii literaturii de pana acum,se facea o distinctie clara intre literatura si societate si intre istoriile celor doua(nu o izolare,ci o ierarhizare)*.Ceea ce acum nu se mai poate face.Literatura de acum traieste prin societate, de la noul basm(vezi Cartarescu) la SF si nu mai poate fi despartita de ea.

Nu toate lucrurile se limiteaza insa la impartirea bine-rau, corect -prost.Frumosul e un concept mult mai permisiv si mai potrivit pentru ce se scrie acum.si se ci citeste,zic eu. Nu neaparat pentru ca toti gasim ca e frumos,macar de dragul contactului cu lumea asta interpretativa.

Ajungand insa la viziunea mea despre cartile proaste, toate au in comun tendinta nejustificata a vulgarului,a obscenului, a degetului bagat in fund si dupa in ochii celui care citeste.

Scrisese un baiat(destept) despre limita incadrarii in obscen in film;spunea ca"daca vezi scena fara cadrul respectiv,atunci nu e necesara".Cu alte cuvinte,sa crezi intr-o idee,indiferent de natura ei,si abia atunci s-o duci la capat.

In ultima vreme,parca a fost un facut sa-mi pice-n mana fel si fel,cu plusurile si minusurile lor,si se vor materializa in cele ce urmeaza:

• Fuck the cool,spune-mi o poveste a lui Costi Rogozanu; unele vulgaritati carora nu le-am vazut sensul,poate e deformatie profesionala (e jurnalist),cert e ca nu m-a interesat prea tare aici.A avut ceva cu care am fost pe feeling,o structura foarte foarte indrazneata si wise,desi redundanta la prima vedere,o corespondenta moderna si tehnologica a metodei pluriperspectiviste.Like.
• Un roman francez a lui Frederic Beigbeder; recunosc,am o problema cu autobiografiile.au o tendinta spre patetic evidenta si pentru un orb (asta daca nu te cheama Sartre si probabil inca multi pe care ii neglijez acum); combinata cu un limbaj vulgar nejustificat,o face tocmai buna de pus in soba.Alt lucru care m-a deranjat teribil sunt nenumaratele pana la enervantele trimiteri la alte opere din alte domenii;inteleg ca vrea o corespondenta intre arte,dar nu obtine decat plictisitoarea comparatie, folosita pana la Dumnezeu, "x ca un y care Z.."Si ridica si niste semne de intrebare cu privire la personalitatea lui artistica in momentul in care cel putin jumate din fila reprezinta astfel de corespondente.Daca te poti defini numai prin ceilalti si munca lor,e o problema.

• Luni de fiere a lui Pascal Bruckner; in sfarsit o capodopera,care-si justifica pana la ultimul cuvant limbajul folosit,cu cap si acolo unde trebuie. Pe scurt,romanul al carui personaj principal este Rebecca (ar putea intra cu usurinta in randul femeilor fascinante din literatura!) este un personaj cu o sexualite deosebit de puternica care sta la baza unui joc narativ impresionant,desfasurat intr-un spatiu inchis,constand intr-o intoarcere in trecutul necenzurat al unui cuplu-ei fiind,pe rand,si naratorii. Scrisa in anii '80,bate orice rebeliune obscena cu aspiratii literare care infunda acum rafturile.

Off-topic,Pascal Bruckner surprinde in fiecare carte.Am citit aproape tot ce-a scris ("Palatul chelfanelii" si "Copilul divin" sunt si ele niste masterpiece-uri,dar intr-o alta directie);ceea ce ma bucura este ca se vede ca sunt scrise de acelasi autor;are acelasi nerv in toate si o personalitate literara puternica si inteligenta in toate sensurile in care trebuie sa-l duca capul pe un scriitor.

Ca sa incetam sa mai iesim din scoala niste limitati (n-am sa uit cum,la o piesa de teatru, toata sala a ras la schimbul de replici :"-A terminat filologia." -"Dumnezeu sa-l ierte!") ar trebui sa incetam sa-i consideram pe sifiliticii intregitori de neam mari poeti internationali,de o valoare inestimabila si pe toti cei ce-au nimerit stiloul dupa 90,hai 2000,niste paria din start.

*Tynianov,1927, op cit Tzvetan Todorov "Dictionnaire enciclopedique des sciences du langage".

Requiem

Si daca exista un dumnezeu care are grija de noi, eu nu ma inchin lui si nici nu il iubesc, pentru ca nu-l cred si pentru ca loveste si smulge din mijlocul nostru, atat de crud incat te doare si amintirea, dar si apropierea.

Intr- un an, au plecat dintre noi o colega si doi domni profesori..tineri, exceptionali, Oameni.

Ne zdruncina, in egoismul nostru, teama de moarte si durerea pentru cei ce pleaca. Niste Oameni deosebiti, care isi gasesc linistea departe de aici, insa aproape mereu de cei ce i-au iubit si continua sa-i iubeasca,acum indurerat.

Gandim cu inima,cum zic mereu; si gandim,cu drag si dor, la ei.

Fie ca acolo sa gaseasca pace si tot ce e mai bun pentru sufletele lor.

''Şi-ai să mă uiţi - Că prea departe Şi prea pentru mult timp porneşti! Şi-am să te uit - Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.'

Cand oamenii se schimba,se va petrece o inmormantare cu data nedefinita;dar tu singur trebuie sa arunci fiecare mana de pamant peste ei si sa-l pastrezi sub unghii.

Aproape demult,imi placea sa ma plimb singura.Mergeam foarte repede,ca si acum.In cateva ore,cel mult,eram acasa.Mi se parea mai mult decat firesc,pentru ca nu ma strigase nimeni niciodata la joaca.

Inca ma bucur de timpul,din ce in ce mai putin,pe care il petrec singura.Iar paradoxal,in timpul petrecut cu Oamenii,incerc sa le fac lor cat mai mult pe plac,cat mai mult si mai mult.Cunosc putini Oameni.

Mereu am avut sentimentul ca de la mine catre Ceilalti se pierde mult din ceea ce vreau sa transmit.Vina mea intru totul.Si incercand sa repar,fac greseli mai mari,mai mari,care se rastoarna peste mine ca vasele nespalate,ca temele nefacute-desi niciodata nu am lasat pe maine ceva atat de simplu de facut;am amanat incercarile de a trata ca pe oameni pe cei pe care i-am crezut Oameni.

Ai uitat.Nu-i nimic,esti om.Anii astia?Nenorociti.Nu ma mai scoate la cafea.E amara.

Cateva filme de vazut:

La strada

A bout de souffle

Abre los ojos

400 coups

I am Sam

Me and you and everyone we know

Donnie Darko

Y tu mama tambien

La mala educacion

8 1/2

Zorba the greek

Jules et Jim

*Am idoli in cei de langa mine,in prietenii mei, sunt inconsecventa dar constanta, cred si iubesc ceea ce cred, sunt indragostita si nu ma despart, sunt deschisa si afectiva, distrata si mereu punctuala, mananc serbet de menta si de nuci, iubesc oamenii si de aceea ma supar pe ei, spun acum sau niciodata, imbratisez, ma rog, mi-e dor, ma stiu si incerc sa ma aflu, dansez inainte sa ma culc, tip mult si mut, ma uit in oglinda fara sa ma vad, sunt la liceu, decat sa salvez un singur lucru mai bine las tot, visez mult si ma trezesc urat, am 2 Ane inauntru, imi rod unghiile si imi pictez camera, sunt darnica, sunt nascuta in zapada, am pielea uscata, ma uit cu drag inapoi si merg inainte, nu inteleg oamenii reci si nepasatori, daca ma iubesti, iubesti un copil. Asa sunt, atat sunt, acum sunt, Ana.*

August trecuse ca o raceala si imi facusem planuri de insanatosire in septembrie, care nu s-au concretizat in octombrie, si am facut greseala de a le lasa pe noiembrie, sperand vreme buna, dar m-a curpins un somn si decembrie a adus un alt fel de frig a carui gheata ianuarie a continuat-o in haosul unitatilor de timp.Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie- n-am fost cel mai harnic om in a le cuprinde.toata primavara,vara, toamna care aproape trece, zac suspendate in propria lor materie,in ele insele,rodandu-se pe dinauntru,slefuindu-se pe afara, in sacul amniotic comun, nesigur de libere.
Nu mi-a ramas timpul, dar mi-au ramas randurile taiate, foile necitite altcuiva, insemnarile pe marginile foilor si hotararea aproape luata de a lasa, de a intoarce la origini gestul reflex al pixului pe hartie, de a scapa de el.-pentru ca unei vechi iubiri devenite sau scrise de la inceput sa fie comfort si uitare nu poti decat sa o lasi in urma,fara a hotari solemn asta.
Aseara eram ca un glob de sticla pe care R. il tinea in mana de teama sa nu se sparga sub propria presiune, pe care L. l-a trantit de podea vrand sa-l imbratiseze,dar mai apoi am ras singura de mine si m-am cules strop cu fir in timpul somnului.
Azi dimineata m-am trezit. Ce somn lung...

20:57 In ziua mea libera m-am plimbat pe autostrada soarelui, pe la marginea bucurestiului, am citit in parc si-am fost la film, am ras si-am gandit, am fredonat toata ziua led zeppelin.

Pe unde umblam,pe unde ramanem,si mai greu de spus.
Poate ca in timpul asta am pierdut tot ce aveam de spus,sau am avut nevoie de ele sa ma captusesc pe dinauntru.
Cei cu viciul cuvintelor nu sunt cei mai fericiti oameni.fericiti-nici n-au nevoie ; semi-bolnavi,si pentru ca nu stiu sa-si denumeasca boala le creste nelinistea de ''n-am un cuvant pentru asta''.
Cu toate astea,ei resimt cel mai bine cum e sa nu-ti gasesti cuvintele.
Pentru ca stiu ca cele pe care le-au avut pana acum la dispozitie nu fac fata.
Nu ramai fara cuvinte cand ai mai fost acolo de o mie de ori.
Dar adesea amutesti
-cand e prima si cea mai grea din incertitudini, si cara in navod,de gatul tau,o suita.
-cand esti tu cu tine si te minti,punand la inaintare incertitudine.Cand,de altfel, nu ti-ar fi nici pe departe atat de greu daca nu ai sti intocmai ce ai in minte.
Spontanii maniaci ai cuvintelor fug dupa control, stabilitate ca un bun decor si o Constanta.
Cu toate astea,tacem cel mai des si mai acut.Pentru ca stim cat de pretioase sunt,pentru ca le alegem pe spranceana.Pentru ca savarsim cele mai frumoase crime cu ajutorul cuvintelor.Si,dupa, ne laudam la un pahar de..vorba.
Plangem la fel,radem aidoma si ne cautam pentru a ne gasi si a ne intelege din priviri.

A.M. 23 august '09

Coldplay- Clocks

9 august 2009


Mai intai trebuie sa fii un maestru al cuvintelor; altfel,nici nu te misti.

Reverul hainei e perfect indoit;pe dinauntru e rupt.
Am cusut si vorbit prea frumos ca sa se observe.
Nu pot sa rup foaia ori de cate ori nu-mi place.
Ar putea foarte bine sa fie ziua mea azi.


L., ti-am reparat bicicleta.Nu o sa mai cazi.Dar spune-mi ca intelegi,te rog.Eu,abia intuiesc.

Constantele

Mi se intampla des sa o vad pe strada,cand inexpresiva cu capul in jos,cand zambind fara o adresa precisa.In pantaloni scurti si tenisi,dar cel mai adesea in rochii, in compania unor ciudati fugitivi, dar cel mai adesea doar cu cine conteaza.Cateodata singura.Tot ce stiu despre ea e intuitiv , ca nu apartine aici si acum,ca pare ratacita,dar nicidecum suparata pe cei ce-si au culpa de a o fi lasat in acest loc,in acest timp.
Pare mereu obosita,si aceasta remarca e deja un automatism al celorlalti dupa consacratul " ce mai faci".
Nu se supara cand lumea se zgaieste la ea din varii motive,nu se supara nici cand i se spune ca exista alte mii de roscate cu haina de piele si nici chiar cand i se arunca cum ca n-ar fi rezultatul potrivit unei indelungi cautari al obiectelor dorintei cuiva.A zambit academic,a plecat,dar s-a facut si mai roscata si si-a luat si o vesta de piele si a incercat sa nu fie nimic din ce si-ar putea dori cineva vreodata.
Asa cum mamele ne cresc pe unele dintre noi sa fim sotii harnice,mame model, femei de cariera sau amante indraznete, ea trebuie sa fie constanta din viata cuiva.sa-ti aminteasca,atunci cand o vezi,ca timpul trece,ca oamenii imbatranesc, innebunesc,parasesc si mor.
Am aflat ca pleaca si am stat putin pe ganduri.La urma urmei,sunt mii de roscate ce vor fi si mai roscate, cu geci de piele sau mai bine fara, odihnite si perfect machiate. Si constient inradacinate in timpul lor.Caci am nevoie de o constanta,una pana-n maduva oaselor, in care sa-mi masor progresul nebuniei.Azi,si maine, in Piata Amzei sau pe unde am drum. Am zis.