Constantele

Mi se intampla des sa o vad pe strada,cand inexpresiva cu capul in jos,cand zambind fara o adresa precisa.In pantaloni scurti si tenisi,dar cel mai adesea in rochii, in compania unor ciudati fugitivi, dar cel mai adesea doar cu cine conteaza.Cateodata singura.Tot ce stiu despre ea e intuitiv , ca nu apartine aici si acum,ca pare ratacita,dar nicidecum suparata pe cei ce-si au culpa de a o fi lasat in acest loc,in acest timp.
Pare mereu obosita,si aceasta remarca e deja un automatism al celorlalti dupa consacratul " ce mai faci".
Nu se supara cand lumea se zgaieste la ea din varii motive,nu se supara nici cand i se spune ca exista alte mii de roscate cu haina de piele si nici chiar cand i se arunca cum ca n-ar fi rezultatul potrivit unei indelungi cautari al obiectelor dorintei cuiva.A zambit academic,a plecat,dar s-a facut si mai roscata si si-a luat si o vesta de piele si a incercat sa nu fie nimic din ce si-ar putea dori cineva vreodata.
Asa cum mamele ne cresc pe unele dintre noi sa fim sotii harnice,mame model, femei de cariera sau amante indraznete, ea trebuie sa fie constanta din viata cuiva.sa-ti aminteasca,atunci cand o vezi,ca timpul trece,ca oamenii imbatranesc, innebunesc,parasesc si mor.
Am aflat ca pleaca si am stat putin pe ganduri.La urma urmei,sunt mii de roscate ce vor fi si mai roscate, cu geci de piele sau mai bine fara, odihnite si perfect machiate. Si constient inradacinate in timpul lor.Caci am nevoie de o constanta,una pana-n maduva oaselor, in care sa-mi masor progresul nebuniei.Azi,si maine, in Piata Amzei sau pe unde am drum. Am zis.