Pe unde umblam,pe unde ramanem,si mai greu de spus.
Poate ca in timpul asta am pierdut tot ce aveam de spus,sau am avut nevoie de ele sa ma captusesc pe dinauntru.
Cei cu viciul cuvintelor nu sunt cei mai fericiti oameni.fericiti-nici n-au nevoie ; semi-bolnavi,si pentru ca nu stiu sa-si denumeasca boala le creste nelinistea de ''n-am un cuvant pentru asta''.
Cu toate astea,ei resimt cel mai bine cum e sa nu-ti gasesti cuvintele.
Pentru ca stiu ca cele pe care le-au avut pana acum la dispozitie nu fac fata.
Nu ramai fara cuvinte cand ai mai fost acolo de o mie de ori.
Dar adesea amutesti
-cand e prima si cea mai grea din incertitudini, si cara in navod,de gatul tau,o suita.
-cand esti tu cu tine si te minti,punand la inaintare incertitudine.Cand,de altfel, nu ti-ar fi nici pe departe atat de greu daca nu ai sti intocmai ce ai in minte.
Spontanii maniaci ai cuvintelor fug dupa control, stabilitate ca un bun decor si o Constanta.
Cu toate astea,tacem cel mai des si mai acut.Pentru ca stim cat de pretioase sunt,pentru ca le alegem pe spranceana.Pentru ca savarsim cele mai frumoase crime cu ajutorul cuvintelor.Si,dupa, ne laudam la un pahar de..vorba.
Plangem la fel,radem aidoma si ne cautam pentru a ne gasi si a ne intelege din priviri.

A.M. 23 august '09