'Cu ochii larg inchisi'

Ultimele doua saptamani au fost mai mult decat o inventariere a viciilor pe care le poate avea sufletul uman.Toate au cazut asupra mea ca o ninsoare aiurita si mi-au inzapezit orice miscare spre a ma apara,au inghetat orice ratiune,mi-au pus un morcov haios in loc de nas si matura in loc de maini.
Bucurestiul-orasul balci.Totul e de vanzare,totul e marfa si toti sunt negustorii unei marfi.De asta urla Bucurestiul cu gura pana la urechi,de asta cetatenii lui se zbat,alearga si se inghiontesc in frigurile unei necontenite concurente.De asta si in clipele de singuratate din preajma somnului sufletul are o trepidatie saltata,de zmeu,a carei sfaoara o zmuceste mereu duhul de balci care stapaneste capitala.
Aici,toamna e ca o boala obsteasca ce da Bucurestiului o atmosfera de sanatoriu cu bolnavi instabili,fraternizand cu totii in paloare,tacere si incovoierea spinarilor.
Toamna poate ninge.cu altceva in afara de fulgi.
In tot acest timp,m-am simtit mereu zguduita,ca o imensa gara,raspantie de plecare si sosire,pentru ca majoritatea celor de care aveam nevoie au sarit fix in primul tren.
Si singurul lucru la care mi-am dat seama ca nu pot renunta sub nicio forma e mandria.
Mandria vicleana dupa ce ai aruncat o privire sau o vorba?
Sau dureroasa mandrie a creatorului de viata in clipa cand din rana a scos creatia?
Cand mandrie,cand impulsivitatea sentimentelor,ca doua culori alternative ale aceleiasi flacari,luptandu-se pentru suprematie.

Exista persoana in fata careia banuielile si indoielile mele necontenite sa abdice?In care minciuna sa nu-i fi intrat ca un aliaj firesc oamenilor in fiinta? N-am sa-mi fac din a-l/-o intalni nici un scop si nici macar o dorinta.
Barierele nu se pot darama.Insa lumile pe care acestea le ingradesc,da.Printr-un gest,o vorba,sau chiar prin absenta acestora.
Poate ca alaturi de mastile de catifea pe care le-am purtat pana acum ar trebui sa ne sculptam si sa ne punem pe obraz una din metal masiv,ghimpata pe dinauntru.
Revelatia ca pur si simplu nu mai are ce sa mi se intample,ca nu mai are cine sa ma lase balta,sa ma critice si injoseasca m-a facut sa trec mai departe.
Important e ca acum stiu ca de azi,sau de maine,sau de cand voi vrea,voi putea sa merg cu ochii larg inchisi,fara sa ma lovesc de nimic,pentru simplul fapt ca intuitia,sansa,poate si norocul si bunul doamne-doamne ma vor ghida printre jaloane.Si mai stiu sigur ca asa voi fi oarba la toate rautatile din jur,si totusi le voi simti,dar nevazandu-le voi refuza sa cred ca sunt reale,voi refuza sa vad mizeria morala a oamenilor.Lumea probabil o sa spuna ca sunt lipsita de cap si de ratiune,dar eu voi fi incetat demult sa caut sa inteleg si sa-mi amintesc,n-as mai avea nicio dorinta,nicio patima,sangele purtator de barcute spre infern se va fi diluat,ramanand doar genunchii veseli,tremurand cu demnitate sau ingenuncheati.Ma voi fi topit ca o lumanare,dintr-un capat spre altul,iar balta de ceara se va fi racit.